Ieri au fost alegeri in cateva localitati si judete din
tara.
Titularii posturilor de conducere din plan local au facut pasul spre “marea
politica” asa ca posturile s-au vacantat.
USL-ul a pulverizat “opozitia”.
Daca
la alegerile generale de acuma o luna si jumatate obtinea circa 67%, ieri au
dat de pamant la propriu cu PDL-ul. Au scos la Telelorman 80% si la Slatina
70%!! Astea sunt cifre aiuritoare pentru o tara din secolul XXI!
Si mai naucitor e ca pe locul doi a venit “Dan Diaconescu
Direct” cu 20 de procente…
Dar extreme de ingrijoratoare sunte cele 4.90 de
procente ale PDL-ului la Slatina!
Partidul care pana deunazi taia si spanzura
cu o aroganta iesita din comun, a ajuns ca un pisoi jigarit care se ascunde in
boscheti de frica tigrului uselist.
A fost adus la carma Vasile Blaga, “marele organizator” de
altadata. Se pare ca in cazul domnului Blaga principiul lui Peter se aplica
perfect. El este un excelent organizator al dezastrului ce pare a fi in slujba puterii.
Ca si taranistii odinioara, PDL-ul se afla in vrie.
Taranistii n-au
mai iesit niciodata din ea.
Nu stiu ce se va intampla cu Blaga si partidului
lui. Bag insa de seama ca vor sa ii dea afara pe alde Cristian Preda, Sever
Voinescu sau Monica Macovei.
Tare mi-e teama ca odata cu aceste masuri de
pedepsire, chiar si cele 4.90 de procente “scoase“ ieri din urna se vor topi ca un cub de
gheata in arsita verii.
PDL-ul merge din rau in mai rau si nu stiu ce-i poate
opri caderea.
Au avut o buna ocazie sa se bage in seama cand cu votarea noilor
imunitati nesimtite ale parlamentarilor dar au tacut malc.
Mi-l imaginez pe
Emil Boc in perioada lui de glorie parlamentara, cum s-ar fi luptat - intr-o atare situatie - ca un leu
cu puterea de la tribuna parlamentului.
Chiar s-a intamplat asta in epoca
Nastase.
Cei care mai sunt “de dreapta”
in Romania (chit ca PDL-ul rar s-a apropiat faptic de aceasta doctrina) sunt
total debusolati, redusi la tacere si fara nicio speranta.
Eu unul nu ma simt
reprezentat de nimeni si pana la aparitia unei noi iluzii politice in care
sa-mi pun ca de atatea ori in trecut sperantele, voi sta pe margine si voi (mai)
chibita din cand in cand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu